Cum m-au ajutat greselile sa inteleg ca adevaratele greseli ...

Știi momentul ăla în care ...

te străduiești cu toate puterile tale

să mergi fără să faci vreun zgomot și ...

tocmai atunci!!!

te-mpiedici de niște obiecte care

cad pe jos zdrăngănind de numa’ numa’?

Dar, momentul în care, cu toată grija de care ești

în stare ...

mergi pe gheață ... și,

când să răsufli ușurat că ai trecut ...

taman atunci!

într-o fracțiune de secundă,

te trezești pe jos?

A fost o perioadă în viața mea când ...... mă trezeam de multe ori „pe jos”.

Mă străduiam din toate puterile mele să ocolesc,

să nu greșesc ... și, până la urmă ...

tot o făceam lată ...

Și-am început să mă uit la mine ...
să mă uit în jur ...
și iar la mine ... și, până la urmă!
Am obsevat că există oameni care nu pățesc nimik din toate astea ...
nu cad toate oalele în capul lor ...

Și am mai observat ceva:

că oamenii aceștia stau fain frumos în banca lor ...

nu pun probleme ... nu supără pe nimeni.

Și-atunci mi-am zis: „Ia să fac și eu ce fac ei”.

(despre capcana comparatiei găsesti mai pe larg, o altă poveste, aici.)

Adică ... cred că ... te-ai prins!

Mai nimik ...

"ia să stau și eu cuminte-n banca mea,

ia să mai pun stop! ideilor, dorințelor, ... că uite!

Ce pătești cu ele! Faci greșeli!

Și ... când faci greșeli, ... nu e bine."

Și acest mod de a privi greșeala doar din perspectiva suferintei

m-a convins că
e mai bine să stau retrasă .... să mă restrâng ... și,

ghici ce-am obținut din asta?

În loc s-o iau în sus ...

să mă dezvolt spre +,

eu o luam încet ... încet ... în jos... spre - .

Stăteam în banca mea, eram cuminte ...

dar adunam frustrare, critică, negativism,

neputință, victimizare,

un cerc care se-nchidea și se adâncea

prin fiecare intenție ratată, prin fiecare

inițiativă înăbușită.

Mă adânceam din ce în ce mai mult într-o groapă

pe care mi-o săpam chiar eu.

Ajunsesem să mă văd slabă, mică, nesigură, confuză, blocată.

Și ... știi ce era și mai rău? ...

faptul că ...

cu cât încercam mai mult să stau în banca mea,

cu atât mai multă frustrare și resentiment adunam ...

și ...
până la urmă ... explodam! ...
și-atunci,
de unde eu fugisem de „greșeală” ...
iată! ”greșeala” era și mai mare,
judecata pe care mi-o făceam apoi
era și mai aspră și, mai săpam o dată groapa,
în care mă adânceam încă și mai mult.

Și-ajunsesem atât de jos încât ...

nimik legat de propria persoană nu mă mai motiva să mă ridic ...

ajunsesem să văd atât de puțină valoare în mine, încât ...

nici nu mai merita(m) să mă ridic.
......

Și, in toate astea ...

a fost ceva care m-a făcut totuși să mă ridic.

A fost ceva în care am văzut suficient de multă valoare,

încât să merite! să mă ridic ..
........

Și acel ceva ...

are legătură cu felul în care învățăm din experiențele
pe care le trăim cu cei de lângă noi,

cu felul în care învățam din ceea ce sunt oamenii din jurul nostru.

Și, într-o zi,

în mintea mea, a răsunat următoarea întrebare:

„Ce crezi că va învăța fata ta

văzandu-te pe tine cum renunți la orice?”

„Care crezi că este mesajul pe care i-l transmiți

atunci când renunți și la ultima făramă de curaj

pentru a face ceea ce vrei să faci?”

Răspunsul la aceste întrebări mi-a arătat că eram pe un drum
pe care nu mai voiam să merg.
Și, din acea clipă,
am ales să-mi asum responsabilitatea
pentru greșelile mele ...
pentru creșterea mea ...
pentru viața mea.

Am ales să greșesc cu inima deschisă,

să-nvăt din greșelile pe care le fac

și ... să-mi urmez drumul mai departe .

Tu ce alegi să faci cu greșelile tale?

Care e alegerea ta ...?